Sergiu Tudose despre Renault

N-am prins vremurile „Renault 8”, adică nu le-am prins la modul
că eram mic şi nu conduceam atunci când acest model se mai vedea
prin trafic destul de des. Nu. Relaţia mea cu producătorul francez
a început cândva dupa 1990, parcă 91 sau 92, când tatal meu a venit
acasă cu un Renault 20. Era enorm. Nu înţelegeam nimic. Dar totuşi
m-a marcat la modul că a fost primul Renault în care m-am
urcat vreodată. După care, au mai fost două modele care
îmi atrăgeau tot timpul atenţia când ieşeam afară din bloc. În
spatele clădirii era un Renault 5 roşu, în timp ce
vis a vis un Fuego argintiu – maşină la care mă
uitam aşa cum m-as uita acum.. dacă aş avea un vecin cu cine ştie
ce Aston Martin.

Gândindu-mă acum la toate acele modele vechi, plus altele precum
Renault 18, 19 sau 21, singurul care îmi place până şi în
ziua de azi rămâne 25-ul. Era un automobil cu adevărat
„executive”; iar futuristic, ar fi fost puţin spus. Pe atunci,
arăta mai bine decât orice berlină Audi, BMW sau Mercedes. Serios.
Din orice unghi. Cât despre interior, era cea mai impresionantă
calitate a 25-ului – care ironic, nu s-a dovedit a fi tocmai cea
mai fiabilă maşină din lume.

Trecând mai departe, în ceea ce priveşte marca Renault,
sfârşitul anilor 90 nu mi-au scos în evidenţă decât modelele Laguna
(începând cu prima generaţie) şi limuzina Safrane, care îmi plăcea
enorm, în ciuda faptului că nemţii erau deja mult înainte.

Începutul secolului 21 a marcat şi primul meu contact cu marca
Renault din punct de vedere al şoferului. Cu toate că singurele
modele de acum două generaţii pe care le-am condus erau Megane II,
Clio II, Laguna II şi Scenic, altele precum Avantime şi
Espace mi s-au părut a fi cel puţin alternative interesante prin
segmentele lor. Prima oară când am condus un Megane II, mi
s-a părut senzaţional de uşor din punct de vedere al
manevrabilităţii. După ce-am început să adun experienţă în domeniu,
am început să-i descopăr şi toate trăsăturile negative. Totuşi, s-a
vândut excelent. Megane Sedan a spart piaţa locală şi s-a instalat
ani la rând pe podiumul vânzărilor de import.

Scenicul îmi plăcea deoarece era poate cel mai frumos MPV al
momentului (mă refer la Scenic II, care înainte de facelift se
numea Megane Scenic) şi era extrem de practic şi futuristic ca
design la interior – trăsături pe care le-am admirat tot timpul la
această marcă.

Acum a venit rândul modelelor pe care le-am condus în calitate
de membru al presei auto. Despre Megane II am vorbit deja. Aşa că
am să încerc să le iau atât pe rând cât şi pe versiune/motorizare,
şi dacă mă duce memoria, posibil şi pe echipare.

Rezumat: Clio Hatch 1.5 dci, Clio II RS, Clio II F1, Clio II RS
Facelift, Megane Sedan 1.4 16v Manager, Megane Bicorp 1.9 dCi,
Megane F1 Cup, Laguna Hatch 1.9 dCi, Scenic Adventure 1.9 dCi,
Koleos 2.5 16v, Laguna III Hatch 2.0 dCi, Laguna III Hatch 1.5 dci,
Laguna III Break 2.0 dCi, Laguna III Coupe 2.0 T.

Nu vreau să încep să aberez despre fiecare model în parte, aşa
că am să acord o menţiune onorabilă celor care mi-au plăcut cu
adevărat, indiferent de motiv. În primul rând, Clio RS, cu
sau fără facelift, nu conteaza, extraordinar. La fel şi
F1, însă puţin prea rigid pentru oraş.

Megane-ul care m-a impresionat a fost bicorpul facelift 1.9 dci,
un hatch micuţ şi senzaţional de sprinten la un preţ
excelent. Toate versiunile de Laguna III sunt excelente.
Este o generaţie cu adevărat reuşită, chit că nu s-a mai mers pe
forme excentrice ci pe pragmatism şi calitate. Da, calitate. Observ
că mulţi sunt împotriva acestui model din punct de vedere estetic,
însă pentru mine este în top 5-ul clasei medii, alături de Mazda6,
Avensis, Accord, Mondeo şi C5. Hmm..o listă cam lungă.

Şi în cazul în care vă întrebaţi cum rămâne cu Megane III sau
Fluence? N-am insistat până acum să merg cu vreunul din ele. Dar o
să fac un efort, că doar avem unul în test de anduranţă. În
curând.